Mircea Rednic şi-a fixat priorităţile pentru a o întări pe Dinamo în scopul salvării echipei de la retrogradare, după cum a recunoscut chiar noul antrenor al ”câinilor”, la scurt timp după ce în presă a apărut informaţia că ”Puriul” va reveni pe banca formaţiei din Ştefan cel Mare.
Fundaşul dreapta Ayrton Mboko (23 de ani), un belgian de origini cameruneze, reprezintă prima ţintă a lui Mircea Rednic, potrivit Gazetei Sporturilor. Fotbalistul crescut de Standard Liege a evoluat doar în Belgia la Union SG şi Beerschot, formaţie de care s-a despărţit în luna septembrie, rămânând astfel liber de contract.
Citește și
Un alt belgian cu origini congoleze, Luis Pedro Cavanda (30 de ani), este varianta de rezervă a lui Mircea Rednic. Cavanda s-a despărţit în luna mai de Standard Liege, de atunci fiind şi el tot liber de contract. Vara trecută a fost în probe la FC ”U” Craiova, dar nu s-a ajuns la un acord. Torino, Lazio, Trabzonspor, Galatasaray şi Standard Liege sunt echipele impresionante din CV-ul acestuia.
Cel mai sonor nume de pe listă este chiar fratele lui Harlem Gnohere, fundaşul central Joris Gnagnon (24 de ani). Şi-a făcut junioratul la Rennes, pentru care are şase goluri în 110 meciuri, şi a prins trei selecţii în naţionala U21 a Franţei. Sevilla a achitat 13,5 milioane de euro pentru serviciile sale în 2018, însă Gnagnon nu s-a impus la andaluzi. A jucat doar în 17 partide oficiale.
Mircea Rednic a recunoscut că şi l-ar dori înapoi pe Harlem Gnohere, fostul golgheter al ”câinilor” înainte de a trăda fix pentru eterna rivală FCSB. ”Bizonul” are 24 de goluri în 59 de meciuri oficiale pentru Dinamo, iar Rednic a admis posibilitatea revenirii acestuia în perioada de transferuri din iarnă.