Mario Vrdoljak completează linia mediană la Academica Clinceni. În vârstă de 28 de ani, jucătorul croat a semnat un contract valabil până la vară, cu opţiune de prelungire.
Vrdoljak este mijlocaş central şi a evoluat în cariera sa la Zrinjski Mostar, Troglav Livno, FK Olimpik (echipe din Bosnia şi Herţegovina), Junak Sinj , NK Zadar, NK Imotski, Biograd (toate din Croaţia) şi în Italia la Bisceglie, Francavilla, Picerno şi Grosseto.
Citește și
"Mă bucur că am ajuns în prima ligă din România, am auzit multe lucruri bune. Am urmărit şi jucătorii români din Serie A. Nivelul fotbalului este unul ridicat şi abia aştept să intru să joc. În ciuda locului ocupat de Academica Clinceni în clasamentul Ligii I, sunt încrezător că vom avea rezultate bune.
Vom lua totul pas cu pas, meci cu meci şi vor reuşi să ne salvăm. Acesta este şi obiectivul meu personal. Să mă pregătesc cât mai bine, să fiu ferit de accidentări şi, prin jocul meu, să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivul", a declarat Mario Vrdoljak.