Mihai Stoica a dezvăluit motivul pentru care Gigi Becali a renunţat să îl aducă pe Ciprian Deac la FCSB de la CFR Cluj, deşi finanţatorul ”roş-albaştrilor” şi l-a dorit în trecut pe decarul ”feroviarilor”, fotbalist crucial în cucerirea a şase campionate în Gruia.
Managerul general a explicat că fostul portar Eduard Stăncioiu, în perioada în care evolua la FCSB, i-a spus despre Deac că poate da randament doar la Cluj, deoarece la CFR şi-a creat o zonă de confort.
Citește și
- Stăncioiu a apărat în Gruia din 2006 până în 2014, iar la FCSB a fost în lot între 2016 şi 2018.
"Deconspir. Când a fost vorba... Gigi a zis să-l luăm pe Deac şi am vorbit cu Stăncioiu, care e un băiat cerebral. Mi-a zis că Deac e excepţional la CFR. <<Dacă-l scoţi din zona de confort, nu poate da randament, aşa văd eu>>. Aşa mi-a zis.
Uite, la CFR Cluj joacă excelent, îmbătrâneşte, la naţională a jucat? Deac e alb-vişiniu.", a declarat Mihai Stoica pentru Telekom Sport.
71 de goluri şi 74 de pase de gol are Ciprian Deac (35 de ani) pentru CFR Cluj în 365 de apariţii oficiale.