Gigi Becali este în culmea fericirii după un nou rezultat mare în Europa League.
Citește și
FCSB a remiza joi seara pe teren propriu cu Olympiakos, scor 0-0. Chiar dacă a jucat în inferioritate numerică din minutul 67, după eliminarea lui Daniel Bîirligea, campioana nu ca încasat gol de la câştigătoare Conference League din sezonul trecut.
Gigi Becali radiază în urma evoluţiilor senzaţionale pe care echipa sa le are şi şi-a lăudat toţi jucătorii după rezultatul mare obţinut la Bucureşti. Omul de afaceri s-a arătat extrem e încântat de evoluţiile lui Mihai Popescu, fotbalist sosit în vara acestui an de la Farul Constanţa.
Latifundiarul din Pipera consideră că fundaşul în vârstă de 31 de ani este peste Radu Drăguşin, fotbalist ce a început să prindă din ce în ce mai multe minute pentru Tottenham.
„Eu zic că Mihai Popescu la ora asta e chiar mai bun decât Drăguşin. E mai valoros decât el. Aţi văzut că nu are niciun fel de emoţie, cum iese cu mingea la picior, cum se face că o pasează...
Nu are nicio emoţie. Acum e fotbalist, până acum nu a fost. Şi Creţu la fel. Incredibil aşa ceva. Nu-ţi vine să crezi. Dar toată echipa a jucat bine. Numai că ăştia doi au fost cei mai buni", a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Pentru FCSB urmează duelul de luni din Superliga, pe terenul Oţelului. Partida va avea loc cu începere de la ora 20:30 şi va putea fi urmărită în direct la Prima Sport 1 şi online, pe PrimaPlay.ro. Mai mult, toate golurile şi fazele importante ale acestei confruntări ce face parte din etapa a 18-a pot fi urmărite în format LIVE VIDEO pe site-ul PrimaSport.ro.