Ultima oră

Fostul mare internaţional a spus lucrurilor pe nume după ce Mirel Rădoi a fost bătut din nou de Dan Petrescu: „Eşti cu cuţitul la os! Eşti foarte aproape de a pierde tot!” | VIDEO EXCLUSIV

CS Universitatea Craiova Publicat de Prima Sport pe luni, 23:05
mail-share icon Email

CFR Cluj a învins pe teren propriu, scor 2-0, pe Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii.

 

 

Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentru ca în minutul 44 Korenica să majoreze avantajul gazdelor transformând superb o lovitură liberă dintr-o poziţie complicată, lateral stânga. În partea secundă Fică a fost aproape de 3-0, ratând în minutul 59, iar trei minute mai târziu Alexandru Mitriţă a şutat din careu, dar Hindrich a reuşit să respingă.

Din minutul 69 Alisson Safira a fost eliminat, după ce a primit al doilea cartonaş galben, clujenii s-au retras, lăsându-i pe craioveni cu posesia, dar scorul nu s-a mai modificat şi CFR Cluj – CS Universitatea Craiova s-a terminat 2-0.

Într-o săptămână oltenii sunt eliminaţi din Cupa României şi pierd prima poziţie din Superligă. CFR Cluj ajunge la 33 de puncte şi se află pe locul secund în clasament, după FCSB, care are 35 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova e pe locul 3, cu 32 de puncte.

Imediat după fluierul final al confruntării din Gruia, Basarab Panduru a fost prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a tras primele concluzii. Fostul mare internaţional este de părere că trupa pregătită de Mirel Rădoi poate ieşi din lupta pentru titlu în cazul în care va pierde în etapa viitoare, când o întâlneşte pe FCSB.

„Dacă acum 1 săptămână intrai în Craiova şi mirosea a cupă şi a campionat, acum miroase a reproşuri. Pentru că astea le-am mai văzut, sigur o să se întâmple. De fiecare dată antrenorul crede că aşa este mai bine în momentul respectiv. Să se ducă în cupă şi să joace cu o echipă mixtă şi în campionat unde ai şanse să vrei să câştigi.

Şi de fiecare dată cred că s-a întâmplat să fii eliminat şi din cupă. să nu câştigi nici în campionat. Acum miroase a reproşuri. Eu cred că pentru Craiova şi cupa era un obiectiv. Când vrei să faci nişte lucruri, probabil că trebuie să discuţi cu toată lumea. Ca să vedem care sunt obiectivele şi ce trebuie să facem. Să mergem pe drumul corect toţi.

Eu spun de reproşuri pentru că aşa au fost de fiecare dată. Trebuie să acceptăm, de ce să nu fie reproşuri şi să nu fie ceva constructiv, să învăţăm ceva din lucrurile astea. Noi asta facem. Începem cu reproşurile în loc să rezolvăm problemele şi arătăm cu degetul.

Mă interesează ce trebuie să facem ca să câştigăm meciurile în continuare. Nimic nu e pierdut. Dacă vom continua să reproşăm, o să pierdem tot. Pentru că eşti foarte aproape de a pierde tot la următorul meci.

Avem nevoie de inspiraţie, să facem tot posibilul ca lucrurile să fie corecte la următorul meci. Eşti cu cuţitul la os la următorul meci, egalul nu îţi e bun. Dacă pierzi, este o mare problemă.” , a declarat Basarab Panduru, în exclusivitate pentru Prima Sport.

Partida Universitatea Craiova - FCSB, ce face parte din etapa a 4-a din play-off-ul Superligii, este programată duminică, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în direct pe Prima Sport 1, şi online, pe PrimaPlay.ro.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: