Dinamo încheie anul în criză financiară şi pe locul 11 în Casa Liga 1. Echipa s-ar putea destrăma în 2021, dacă Pablo Cortacero nu va face infuzia de capital anunţată. Deocamdată, fanii încearcă să ţină clubul pe linia de plutire şi să achite restanţe financiare. Fost preşedinte la Dinamo, Nicolae Badea a declarat că suporterii pot genera investiţii importante.
Fanii lui Dinamo, prin Programul DDB, au achitat o parte dintre restanţele salariale către jucători şi staff. Totuşi, mai mulţi jucători importanţi ar putea să plece liberi de contract la începutul anului 2021.
Citește și
Spaniolul Pablo Cortacero a promis că va vira 1,5 milioane de euro în contul clubului, pentru achitarea restanţelor.
Lotul lui Dinamo se reuneşte pe 3 ianuarie, sub conducerea antrenorului Ionel Gane. 'Roş-albii' ocupă locul 11 în Liga 1 la finalul turului sezonului regulat.
"Nu cred (n.a. – că vor fi plecări în masă în 2021). Ce vă pot spune este că s-a discutat cu jucătorii reeşalonarea restanţelor salariale pe care clubul le are către ei. Atâta vreme cât Dinamo are un acţionar majoritar nu mă voi implica mai mult decât am făcut-o până acum. Am mai spus-o, dacă am dat nişte bani, totul e din postura de fan „Dinamo" şi din solidaritate cu suporterii din DDB.
Dinamo trăieşte astăzi prin efortul minunat al celor 12 mii de suporteri cotizanţi. Dinamo este o societate. Şi ca în orice societate, conducătorii vin şi pleacă. Mult mai importanţi, în cazul nostru, al unui club de fotbal, sunt suporterii. Ei rămân întotdeauna alături de club. Iar ai lui Dinamo, mă repet, sunt formidabili", a spus Nicolae Badea pentru GSP.