Naţionala României a întrerupt o serie de patru eşecuri şi s-a impus în Islanda, scor 2-0, în grupa J din preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022. Urmează confruntarea cu Liechtenstein, pe 5 septembrie, iar fanii sunt aşteptaţi pe Arena Naţională, după o pauză de aproape doi ani.
Ultimul meci al României pe Arena Naţională, cu spectatori în tribune, a fost cu Suedia, scor 0-2, pe 15 noiembrie 2019, în preliminariile pentru EURO 2020.
Citește și
Partidele România – Irlanda de Nord 1-1, România – Norvegia 3-0, România – Macedonia de Nord 3-2, România – Germania 0-1 s-au disputat fără spectatori, pe Arena Naţională, pe fondul situaţiei privind pandemia de coronavirus.
“Suporterii naţionalei revin pe Arena Naţională: s-au pus în vânzare biletele la România - Liechtenstein!
La aproape doi ani de la ultimul meci cu fani ai României pe Arenă, tricolorii vor întâlni Liechtenstein având susţinerea suporterilor în tribune.
Partida contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022 este programată duminică, 5 septembrie, de la ora 21:45.
Biletele care costă 30 RON la peluze şi 70 RON la tribune pot fi achiziţionate de pe site-ul bilete.frf.ro si bilete.ro”, a anunţat FRF.
În zilele dinaintea jocului, biletele vor fi disponibile şi la casieriile deschise la Arena Naţională, conform următorului program:
- 3 septembrie: 11:00 – 19:00 (Bd. Basarabia)
- 4 septembrie: 11:00 – 19:00 (Bd. Basarabia)
- 5 septembrie: 14:00 – 22:00 (Bd. Basarabia, M. Coravu)
Clasamentul grupei J
Sursa foto: frf.ro