Filmarea în care jucătorii şi stafful CFR-ului înjură FCSB la sărbătoarea organizată după câştigarea unui nou titlu în Casa Liga 1 a fost explicată de Dan Petrescu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Prima Sport. Antrenorul a afirmat că se afla în zona grupului fotbaliştilor care adresau cuvinte care nu pot fi reproduse adversarilor, dacă că el nu şi-a copiat elevii.
Citește și
În plus, Petrescu a declarat că nu este adeptul injuriilor şi din cauza faptului că este înjurat pe orice stadion ar merge, în special când joacă împotriva FCSB-ului şi Universităţii Craiova. Antrenorul campioanei României a avut un mesaj şi pentru analiştii TV care îl critică de multe ori.
”A fost o scandare a jucătorilor, eu doar eram acolo. Eu nu am zis nimic, am fost la Steaua, am copilărit acolo. Fanii zic despre mine nu ştiu ce, dar eu am jucat finale, am câştigat cupe. Însă, când joc pe terenul Stelei (n.r. – se referă la FCSB), tot stadionul mă huiduie. Asta nu a zis nimeni niciodată. Eu îmi fac meseria unde mă duc, dar cum sunt înjurat pe Arena Naţională nu sunt înjurat nici la Dinamo. La fel când joc şi cu Craiova, nu e înjurată CFR Cluj, e înjurat Dan Petrescu.
Cei de la televiziune vorbesc pentru că nu au ce face. Vorbesc acolo, bravo lor! Eu sunt aici de dimineaţă şi muncesc, îmi fac meseria. Nu pot să aştept ca o echipă sau ca alta să mă ia, pentru că sunt puţine locuri.
Sufăr când mă înjură lumea, pentru că e pe nedrept. Eu am fost în Rusia, nu m-a înjurat nimeni, am fost în Italia, nu m-a înjurat nimeni, am fost în Anglia, nu m-a înjurat nimeni. Vin în România şi mă înjură toţi. Nu ştiu care e motivul, pentru că mi-am dat viaţa pentru ţară! E un defect dacă faci ceva bun”, a declarat Dan Petrescu pentru Prima Sport.
CFR Cluj menajează jucători pentru partida cu FCSB
CFR Cluj e deja în vacanţă după un nou titlu în Casa Liga 1, iar acest detaliu e sesizabil şi din faptul că Dan Petrescu a decis să nu deplaseze pentru partida cu FCSB de la Buzău, din ultima etapă a play-off-ului, mai mulţi jucători. Confruntarea, ce va avea loc duminică, de la ora 21:30, pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro, nu va fi abordată de CFR Cluj cu cel mai bun lot.
Astfel, Dan Petrescu a decis să menajeze mai mulţi fotbalişti, iar Daniel Graovac, Cristi Manea, Mario Camora, Mihai Bordeianu, Nana Boateng, Gabriel Debeljuh, Billel Omrani, Alexandru Păun şi Ciprian Deac nu vor face deplasarea la Buzău pentru confruntarea cu FCSB.
În plus, Karlo Letica nu va fi în lot din cauza unei probleme medicale, astfel că, din start, CFR Cluj nu va miza pe 10 fotbalişti.