Aventura lui Dorinel Munteanu (56 de ani) la Sepsi s-a încheiat prematur. Clubul a anunţat rezilierea pe cale amiabilă.
Citește și

Dorinel Munteanu a preluat-o pe Sepsi pe 18 martie, după ce Valentin Suciu a fost îndepărtat de funcţia de antrenor principal. De atunci, covăsnenii au obţinut un singur punct în cele 5 etape şi au ajuns pe loc de baraj, la 2 „lungimi” distanţă de Unirea Slobozia, care ocupă prima poziţie direct retrogradabilă în liga 2.
”Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorul principal Dorinel Munteanu.
Tehnicianul, în vârstă de 56 de ani, a preluat conducerea tehnică a echipei Sepsi OSK în martie 2025.
Pe această cale îi mulţumim pentru activitatea depusă la clubul nostru şi îi urăm mult succes în continuare!” au anunţat covăsnenii.