FCSB şi CFR Cluj se duelează, astăzi, de la ora 20:00, în etapa a 5-a din play-off. Meciul va fi în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Citește și

Derby-ul rundei este crucial în lupta pentru titlu. Înaintea partidei, FCSB ocupă prima poziţie, cu 36 de puncte, iar în cazul unui succes s-ar distanţa la cinci de puncte formaţia din Gruia şi la şase în faţa Universităţii Craiova.
De cealaltă parte, CFR Cluj se află pe locul secund, cu 34 de puncte, urmând să urce pe prima pozţie, dacă se va impune în duelul de la Bucureşti. În sezonul regular, ambele dispute s-au încheiat la egalitate, 2-2 în Gruia, respectiv 1-1 pe Arena Naţională.
Înaintea confruntării de la Bucureşti, Marian Iancu a transmis că este aproape imposibil ca Gigi Becali să fie învins în ziua de Paşte, deoarece are o strânsă legătură cu divinitatea.
„E greu să te gândeşti că-n ziua Paştelui CFR va scoate un rezultat bun pe Arena Naţională cu Gigi Becali. E foarte greu! Dacă urmăreşti Divinitatea în ultimul timp, pur şi simplu l-a luat în braţe şi nu-i mai dă drumul. Poate că şi meritat, fiind un creştin practicant cu adevărat, poate să ridice pretenţia asta ca divinitatea să-l ajute duminică.
E favorită din toate punctele de vedere, să fim serioşi. Poate sunt puţin depăşiţi la forţă, dar în rest… FCSB are lot, calitate, are tot ce-i trebuie. E puţin ieşită din ghete, pentru că venirea din cupele europene te demobilizează, nu mai eşti motivat. Ei ştiu cât de greu e să mai ajungă acolo. Se gândesc la plecări, nu e uşor, dar cred că se vor mobiliza.
Mihai Stoica va fi cel care are menirea să strângă un pic rândurile pentru duminică şi din nefericire pentru CFR, din cauza faptului că nu au câştigat, lucrurile nu stau aşa de bine în campionat. Pe Kovacs ţi l-ai dori când eşti oaspete, nu când eşti gazdă, dar nu cred că va face diferenţa prea mult în meciul ăsta”, a spus Marian Iancu, conform Fanatik.