Concordia Chiajna, ocupanta locului patru din Liga 2, şi-a manifestat interesul de a evolua pe noul stadion ”Steaua”, în situaţia în care echipa va promova în primul eşalon al fotbalului românesc. Formaţia din Chiajna joacă în eşalonul secund pe un teren sintetic, ceea ce nu este permis şi în Casa Liga 1.
Preşedintele Concordiei Chiajna, Cristi Tănase, a recunoscut că echipa pe care o reprezintă a trimis o solicitare în acest sens către conducerea CSA Steaua, deoarece arena din Ghencea este cea mai apropiată de gruparea ilfoveană.
Citește și
”E adevărat, am trimis această solicitare pentru a trece stadionul Steaua în dosarul de licenţiere. Aşa prevede regulamentul, iar noi, în momentul de faţă, în cazul în care o să promovăm, avem această problemă cu gazonul sintetic.
Cum stadionul Steaua este cel mai aproape, ne-am orientat spre această variantă şi ne-am interesat, în scris, de posibilitatea de a putea trece arena ca variantă pentru terenul propriu.”, a declarat Cristi Tănase, preşedintele Concordiei Chiajna, pentru PlaySport.
FCSB a încercat în repetate rânduri să evolueze şi ea pe stadionul ”Steaua”. Formaţia patronată de Gigi Becali a fost, însă, refuzată de MApN.
Ministerul Apărării Naţionale a argumentat, la acea vreme, că terenul riscă să se degradeze, deoarece gazonul este utilizat deja de CSA Steaua, de echipa de rugby a Armatei, dar şi de echipa naţională a României.