Florin Talpan, juristul divizionarei secunde CSA Steaua, consideră că Parlamentul României poate adopta în maximum două-trei săptămâni modificările Legii Sportului care le-ar permite ”militarilor” să promoveze în Superliga României, dacă se clasează pe unul din primele două locuri în Liga a 2-a la finalul sezonului curent.
Talpan a precizat, de asemenea, că în cazul în care Legislativul nu rezolvă suficient de rapid problema Stelei ar fi vorba doar de rea-voinţă din partea parlamentarilor.
Citește și
Totul depinde de Parlament
”(n.r.- despre demersurile ca CSA Steaua să poată promova) Faptul că s-au mişcat foarte greu lucrurile, credeţi-mă că nu este vina mea! Eu sunt foarte conştient că acest proiect de lege trebuie să intre urgent în dezbatere, pentru ca noi să avem drept de promovare din acest an. Pentru că nu cred că este momentul să se mai tragă de timp încă un an. Ar fi rea-credinţă din partea acelor oameni.
(n.r.- cât de mult ar dura promulgarea acestei legi) Eu m-am interesat de lucrul acesta. Sunt foarte multe interpretări din punctul acesta de vedere. În două-trei săptămâni dacă s-ar vrea să se facă, se poate rezolva această problemă.
(n.r.- dacă se poate schimba regulamentul pe parcursul sezonului) Inclusiv Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri (n.r.- vineri) că putem promova din acest sezon. Dar nu se schimbă numai pentru noi. Dumneavoastră de ce vedeţi că se schimbă numai pentru noi. Dar când s-a schimbat denumirea FCSB, nu a fost în timpul campionatului? Când a fost cu Rapidul, adică de ce vedeţi numai la noi lucrul acesta?”, a declarat Florin Talpan în exclusivitate pentru Prima Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Show.
Sursa foto: Sport Pictures