Fundaşul central al campioanei CFR Cluj şi al naţionalei României, Andrei Burcă (28 de ani), este foarte aproape să fie transferat din Ardeal la Al Ain, formaţie din Emiratele Arabe Unite, pentru suma de două milioane de euro, informează site-ul ProSport.ro.
Dan Petrescu ar rămâne astfel fără cel mai bun fundaş central din lot şi probabil cel mai bun din Casa Liga 1, după ce ”Bursucul” şi-a exprimat public nemulţumirea că nu l-a mai găsit în lot pe Paulo Vinicius (37 de ani), veteranul readus în România tocmai de marea rivală a clujenilor FCSB.
Citește și
”A fost o perioadă dificilă când am fost accidentat, am avut parte de o recidivă, trebuia să dureze mai puţin recuperarea. Dar acum încerc să profit de fiecare zi pe care o am pe teren.”, spunea Burcă, înaintea meciului pierdut de România cu 2-1 în faţa Germaniei.
Sursa citată susţine că Andrei Burcă a transmis încă din această vară conducerii ”feroviarilor” că îşi doreşte să plece în străinătate pentru a-şi asigura viitorul din punct de vedere financiar.