Gheorghe Hagi, patronul şi antrenorul Farului, priveşte cu optimism durata construcţiei noului stadion din Constanţa, o arenă cu toate dotările moderne.
Hagi este de părere că Farul va putea evolua în noua sa casă în 2024, deoarece a găsit deschidere din partea autorităţilor din Bucureşti cu privire la aprobarea proiectului pentru finanţarea stadionului.
Citește și
”Sunt discuţii avansate. Pe plan local toată lumea îşi doreşte. Şi când spun toată lumea mă refer la Primărie, la Consiliul Judeţean. Toţi oamenii îşi doresc, aşteptăm cu toţii să se facă stadionul.
La Bucureşti e deschidere (n.r.- autorităţile de la Bucureşti trebuie să aprobe proiectul), sperăm să se aprobe cât mai repede şi să începem construirea acestui stadion, care, cred eu, în 2024 să-l avem, să putem să jucăm pe el.
Cel puţin aşa o văd eu, sunt optimist, ca în 2024 să putem să intrăm să jucăm pe el.”, a declarat Gheorghe Hagi, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului.