Etapa a 6-a din play-off-ul şi play-out-ul Superligii se vede astăzi, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro.
Citește și

Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc, sâmbătă, în etapa a şasea din play-off-ul şi play-out-ul Superligii:
Universitatea Cluj - Universitatea Craiova, ora 20:00, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro
Înaintea meciului, "U" Cluj ocupă poziţia a 4-a, cu 32 de puncte şi poate urca pe 3, peste rivala din Gruia, în cazul unei victorii.
De cealaltă parte, Unversitatea Craiova se află pe locul al 3-lea, cu 36 de puncte şi dacă va câştiga atunci va egala liderul FCSB.
În sezonul regular, partida din Ardeal s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în vreme ce meciul din Bănie a fost câştigat de Universitatea Craiova, scor 1-0. În turul play-off-ului, echipa pregătită de Mirel Rădoi a câştigat cu un categoric 3-0.
Arbitri: George Rareş Vidican - Valentin Avram, Marius Badea - Cristian Moldoveanu
Camera VAR: Cătălin Popa, Romică Bîrdeş
Observatori: Octavian Şovre, Ioan Bogdan
FC Hermannstadt - UTA Arad, ora 17:00, în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro
FC Hermannstadt vine după calificarea în finala Cupei României, în urma victoriei cu 2-1 în faţa Rapidului, şi după remiza din etapa trecută , 1-1 cu Farul. Sibenii se află pe locul 9 în play-out, înaintea etapei a 6-a, la doar un punct de primele 2 locuri.
De cealaltă parte, UTA se află pe locul 12, la 2 „lungimi” de zona roşie din play-out şi vine după remiza din etapa trecută, scor 1-1 cu Sepsi. 2 victorii, 2 înfrângeri şi un egal au arădenii în play-out în 5 meciuri.
Ultima duel între cele două formaţii s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Arbitri: Horia Mladinovici - George Florin Neacşu, Traian Ionuţ Neacşu - Ovidiu Florin Mazilu
Camera VAR: Iulian Dima, Alexandru Vodă
Observatori: Marcel Savaniu, Daniel Kassai.