Lupta din Ligue 1, pentru locurile de cupe europene, se vede alternant, de la ora 22:00, în direct pe Prima Sport 3 şi online pe PrimaPlay.ro.
Penultima etapă din campionatul Franţei poate schimba foarte multe în clasament. Un lucru cert este câştigătoarea campionatului, PSG, care a devenit matematic campioană după meciul cu Lens şi care va merge direct în grupele Champions League.
Citește și
Pe locul doi, loc care duce direct în grupele Ligii Campionilor, se află Marseille, care va avea o partidă dificilă cu ocupanta locului cinci, Rennes. Monaco are cinci victorii consecutive, se află la 3 puncte în spatele lui OM şi trebuie să câştige cu Brest pentru a păstra şanse la locul doi.
Nice se află pe poziţia a patra, care duce direct în grupele Europa League, are şanse mici la locul 3, având în vedere forma prin care trece Monaco. Nice joacă împotriva lui Lille, care anul acesta este o dezamăgire, poziţionată doar pe locul zece, are patru înfrângeri în ultimele 5 meciuri.
Strasbourg poate urca pe locul cinci, dacă va învinge în duelul cu Clermont, iar Rennes pierde partida cu Marseille.
- Partidele ce se vor disputa în Ligue 1, în etapa 37: Bordeaux – Lorient, Olympique Lyon – Nantes, Metz – Angers, AS Monaco – Brest, Montpellier - Paris Saint-Germain, Nice – Lille, Rennes - Olympique Marseille, AS Saint-Étienne - Reims, Strasbourg - Clermont Foot, Estac Troyes - Lens.