Reprezentativa României a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Giuleşti, cu scorul de 1-0 , selecţionata Finlandei, în etapa a treia a Grupei 3 din Divizia B a Ligii Naţiunilor. Acest succes vine după două înfrângeri în primele etape.
Florin Niţă a fost decisiv şi în această seară, portarul de 34 de ani a avut câteva intervenţii excelente pe parcursul jocului. Cea mai importantă a fost parada de la ocazia imensă a lui Pohjanpalo, care a trimis din câţiva metri pe poartă, dar Niţă a reuşit să salveze în ultimul moment.
Citește și
Portarul naţionalei şi-a felicitat colegii pentru determinarea de care au dat dovadă şi este extrem de mulţumit de prestaţia României din acestă partidă.
”Vorbesc în numele echipei, vă mulţumesc, toţi am arătat că suntem caractere şi ne-am făcut foarte bine treaba pe teren. Am arătat că suntem o echipă unită. Sunt foarte fericit că am arătat că suntem în stare să jucăm fotbal şi că am reuşit să depăşim momentele mai puţin bune. S-a văzut că am avut şi determinare şi tot ce trebuie să jucăm fotbal”, a spus Niţă, la finalul partidei cu Finlanda.