Ultima oră

Nicolas Sarkozy, vizat într-o plângere Anticor cu privire la atribuirea Cupei Mondiale de Fotbal Qatarului

Fotbal Internațional Publicat de Daian Cutu pe 26 apr 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/21106905/1/sar.png

Anticor a depus o plângere, la 7 aprilie, împotriva lui Nicolas Sarkozy, Claude Guéant şi omului de publicitate François de La Brosse, suspectând existenţa unui pact de corupţie în legătură cu atribuirea Cupei Mondiale de fotbal Qatarului, anunţă marţi această asociaţie anticorupţie, relatează AFP.

Plângerea, dezvăluită de cotidianul Le Monde, îi vizează pe fostul şef de stat, pe fosta sa mână dreaptă Claude Guéant şi pe François de La Brosse, dar şi pe fostul premier al Qatarului Hamad Ben Jassem al-Thani, suspectaţi de trafic de influenţă, coruperea unui agent public străin, asociere de răufăcători, finanţare ilegală a campaniei electorale şi tăinuirea acestui delict.

Anticor îşi susţine plângerea cu un articol al Mediapart, publicat în septembrie, care dezvăluie o colaborare cu titlu gratuit a lui François de La Brosse, prin societatea sa ZNZ Group, cu campania prezidenţială a lui Nicolas Sarkozy în 2007, iar apoi în calitate de consilier în comunicare la Palatul Elysée.

În 2011, în contextul în care ZNZ întâmpina probleme financiare, de La Brosse - care estimează la 2,8 milioane de euro prestaţiile nefacturate - îi solicită banii fostului şef de stat, iar apoi lui Guéant.

Tot potrivit Mediapart, care citează un document din anchetă, ZNZ şi societatea din Qatar Q.Media au semnat un protocol al unui acord, în vara lui 2011, în vederea creării unui webteleviziuni, "Enjoy Qatar".

Q.Media, care aparţine ginerelui lui al-Thani, a plătit ZNZ 600.000 de euro.

Anticor evocă în această plângere, pe care AFP scrie că a consultat-o, şi alte facturi şi o particopaţiune a Q.Media în societatea franceză.

”Suntem, aici, în faţa unui pact de corupţie care să fi avut scopul propriu şi unic de a-i mulţumi lui François de La Brosse pentru serviciile sale sau în faţa realizării parţiale a unui pact corupător mai vast, care să fi fost încheiat în întregime între Nicolas Sarkozy şi Qatar?”, se întreabă asociaţia.

"Claude Guéant nu a făcut obiectul niciunei întrebări în acest subiect vechi, cu privire la care nu există nimic să i se reproşeze”, a declarat avocatul său, Philippe Bouchez El Ghozi.

Citește și

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: