Lorenzo Casini, preşedintele ales anul acesta în fruntea Serie A, a anunţat miercuri că se gândeşte la un proiect ambiţios: lansarea unui All Star Game în fotbalul italian.
Propunerea lui Lorenzo Casini vine după ce Todd Boehly, proprietarul clubului englez Chelsea, a emis şi el ideea unui meci Nord contra Sud în Premier League, proiect la care s-a raliat şi Jurgen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool.
Citește și
Casini crede că ”Ideea lansării unui All Star Game în Serie A merită toată atenţia. Vom studia proiectul, iar cluburile implicate în campionat vor evalua toate avantajele şi inconvenientele, urmând să luăm o decizie”, a declarat Lorenzo Casini pentru Agenţia italiană de presă ANSA.