UTA a anunţat oficial că se desparte de Dumitru Cardoso, după ce au mai plecat de la formaţia din Arad, Baravykas, Dima, Vorobjovas, Dangubic şi Laukzemis. Acesta e dorit de FC U Craiova.
Atacantul în vârstă de 30 de ani a fost adus în iarna aceasta la UTA şi părea un transfer foarte reuşit, fiind dorit la un moment dat şi de Gigi Becali la FCSB, dar probleme sale la gleznă nu i-au permis să joace în prima parte a anului pentru ”Bătrâna Doamnă”. După ce s-a refăcut a fost folosit în centrul atacului de către Ionuţ Badea, dar nu a dat randamentul aşteptat.
Citește și
Cardoso a bifat 740 de minute în 13 partide şi reuşit să înscrie 3 goluri şi să ofere 2 pase de gol. Drept urmare, fotbalistul crescut de Napoli a primit a primit o ofertă de prelungire a contractului, dar i s-a oferit un salariu mai mic. Acesta nu a acceptat oferta conducerii arădene, iar cele două părţi s-au despărţit. UTA mizează foarte tare pe venirea lui Claudiu Keşeru pe acea poziţie.
UTA a fost a doua echipă din Casa Liga 1 pentru Cardoso, care a mai evoluat timp de 18 luni la Gaz Metan Mediaş. Printre echipele interesate de el se numără FC ”U” Craiova şi FC Argeş.